14 dec. 2010

Fara titlu

Viitorul e ca un sac al lui Moș Crăciun

(sau cum vreţi voi să-l numiţi), şi de abia aștept să văd ce cadouri îmi oferă.

Ce oameni noi o să mai întâlnesc, cu cine o să mă împrietenesc, unde va mai nimeri gândul meu (în vreun loc total necunoscut până acum, evident), cine mă va face să mă întristez şi să-mi reformulez toate filosofiile de viaţă, cu cine mă voi împăca, cine mă va dezamăgi şi îmi va pune un nod insuportabil în gât, cum îmi va sta părul mâine

sau când îmi va mai creşte, ce motive voi avea să nu pot dormi noaptea, ce locuri voi mai descoperi şi când voi bea pentru prima oară vin alb de exemplu, şi când voi pune piciorul în prag şi voi spune STOP, si cum se vor reflecta lucrurile astea pe faţa mea.

Mai demult m-am rugat să am o viață total surprinzătoare, să se întâmple o grămadă de lucruri neprevăzute, imprevizible, neaşteptate.
Am aşteptat ceva timp şi în cele din urmă chiar asta am primit. E ca un vârtej şi e ameţitor, dar atât de seducător prin strălucirea lui.



Un comentariu: