Cumpărături, zăpadă şi-o leapşă

Aseară soţul meu s-a hotărât să mă scoată din casă, că şi-aşa văzusem zăpada doar de la geam. Nici n-am aşteptat să spună a doua oară, că deja eram echipată. Am tot vrut să ies zilele astea afara, dar dacă Eva a tot fost răcită mi-a fost teamă să ies cu ea.
Eram bucuroasă ca un copil de grădiniţă. A vrut să mergem să ne luăm câte ceva de îmbrăcat. De fapt asta plănuise el, voia să îmi facă o surpriză. Ştiam că are nevoie de adidaşi, aşa că am mers la Nike. Găsise câteva modele drăguţe dar nu aveau mărimea lui.
Dup-aia am mers la Adidas, dar nici acolo nu aveau ce ii plăcea lui. În cele din urmă am aterizat la Reebok şi şi-a cumpărat ceea ce i-a plăcut. Ciudat, dar mi-a plăcut şi mie. Noi nu ne potrivim la gusturi. De nici un fel. Ce îmi place mie nu îi place lui şi invers.

Ne-am mai plimbat noi ce ne-am plimbat şi am ajuns la Kenvelo. Eram curioasă dacă îi place vreo bluză, că are nevoie. Ştiam că sunt şi reduceri, deci ar fi fost Ok.
Dar el nu se uita la haine bărbăteşti, ci de damă. Voia neaparat să îmi cumpăr eu ceva, mai bine zis o geacă. Unele erau simpatice, dar parcă nu mi se potriveau mie. Am găsit una pe gustul meu, am probat-o, am luat-o.

Am ajuns şi pe la Leonardo, pentru că de data asta voia neapărat să îmi ia şi cizme. I-am tot spus că nu vreau, că nu trebuie, etc, dar degeaba. Adevărul e că eu nu ies din casă atât de mult şi aş fi putut să renunt la toate astea. El se duce în fiecare zi la servici, are mai multă nevoie decât mine.
Dar el voia să îmi cumpere mie.

Mi-a arătat toate tipurile de cizme. Sunt pretenţioasă, ce să zic! Am probat nu ştiu câte perechi şi acum nu ştiam pe care s-o iau. Parcă nu veneau bine cu blugii, parcă unele aveau culoarea nu ştiu cum şi nu se asortau, etc. Tâmpenii de-ale mele. După o oră, m-am decis.
El deja ceda nervos. M-am hotărât repede, am plătit şi-am plecat.

Aaaa, era să uit, mi-am luat şi niste papuci de casă, pufoşi, adorabili.Ceva în genul ăsta, n-am găsit nicio altă poză pe net cu papuci - văcuţe.

Şi bineînţeles, şi pentru Eva, tot papuci, de fapt botoşi, că şi aşa tot învaţă să meargă.

Deabia aştept să îi mai cumpăr şi ei nişte hăinuţe. Zău că aş fi preferat să îi iau ei decât mie dar nu am vrut să îi stric lui plăcerea. Se vedea în privirea lui cât de fericit este pentru ceea ce mi-a cumpărat.

În ultimul timp, noi ne-am cam lăsat la urmă, copilul e mai important, dar acum, că tot vin sărbătorile, a venit şi moşul la mine, numai că ceva mai devreme.

Şi-acu să trecem la o leapsă. Mi-era dor de una. Am vazut-o la suflet de copil.

Daca eram o luna, as fi fost mai .

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost sâmbătă .

Daca eram o parte a zilei, as fi fost apusul .

Daca eram un animal marin, as fi fost delfin.

Daca eram o directie, as fi fost inainte .

Daca eram o virtute, as fi fost rabdarea .

Daca eram o personalitate istorica, as fi fost Stefan cel mare.

Daca eram o planeta, as fi fost Venus.

Daca eram un lichid, as fi fost apă.

Daca eram o piatra, as fi fost jad .

Daca eram o pasare, as fi fost un porumbel .

Daca eram o planta, as fi fost nufăr .

Daca eram un tip de vreme, as fi fost una însorită .

Daca eram un instrument muzical, as fi fost un pian.

Daca eram o emotie, as fi fost un zâmbet.

Daca eram un sunet, as fi fost unul de vioară .

Daca eram un element, as fi fost aerul .

Daca eram un cantec, as fi fost Enya - Only time

Daca eram un film, as fi fost  - Sweet November

Daca eram o carte, as fi fost Pasărea spin

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost Courage.

Daca eram un fel de mancare, as fi fost tăiţei cu brânză .

Daca eram un oras, as fi fost - Londra

Daca eram un gust, as fi fost dulce .

Daca eram o aroma, as fi fost una afrodisiaca .

Daca eram o culoare, as fi fost roz .

Daca eram un material, as fi fost lemn .

Daca eram un cuvant, as fi fost suflet .

Daca eram o parte a corpului, as fi fost ochii .

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost fericire .

Daca eram o materie de şcoala, as fi fost româna.

Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Jerry .

Daca eram o forma, as fi fost un cerc .

Daca eram un numar, as fi fost 9 .

Daca eram o masina, as fi fost Jeep .

Daca eram o haina, as fi fost o jacheta .

De ce mi-as face blog?

Escu mi-a dat de lucru. Treaba consta intr-un post dedicat unei anumite teme.

Oricum voiam să scriu despre blog, am vrut să o fac de mult dar din diverse motive, am evitat. Când mi-am făcut prima dată blogul am avut mici reţineri. De ce mi-aş fi facut blog?
Pe atunci nu ştiam că blogul înseamnă prieteni noi, schimb de păreri, sfaturi, şi o doză mare de informaţie.

Mă gândeam că ar fi o pierdere de timp, că nimeni nu ar fi interesat să îmi citească tâmpeniile, şi ca m-aş mai face şi de râs.
Mereu mi-a plăcut să scriu. Dar gândurile mi le aşterneam pe un carneţel numai de mine ştiut si pus bine pentru a nu fi găsit de nimeni.

Poate şi faptul că strângeam o tonă de agende, le începeam apoi le aruncam într-un sertar prăfuit, m-a împins să-mi doresc să scriu online. Dar, după cum aţi observat tot schimb temele, tot nu ştiu ce template să păstrez, etc. Până o să am şi eu domeniul meu, desi nu ştiu când o să se întâmple asta, o să îl păstrez pe acesta.
E bun şi aşa, nu?

Libera exprimare înseamnă drepturi dar şi obligaţii.
Având blog am dreptul să îl administrez cum cred eu de cuviinţă. dacă ceva imi displace, pot modifica, fără a cere aprobarea cuiva.
Având blog am obligaţia de a îmi atrage cititorii şi nu de a îi plictisi cu posturi banale.
Am obligaţia de a îi anunta aţunci când blogul a suferit vreo modificare.
Am obligaţia de a le cere parerea în anumite privinţe, pentru că degeaba îmi place mie, dacă lor nu le place.

Am mai multe obligaţii decat drepturi.

Blogul meu este încă la început, deabia acum învăt ce este blogging-ul, cred că va mai dura ceva timp până voi şti tot ceea ce ar fi trebuit să ştiu până acum.
Dar este timp. Nu mă grăbesc.

Acest blog a fost creat pentru că mi-am jurat atunci când a murit bunica mea (femeia pe care am adorat-o de când exist) că voi ţine un jurnal în care voi scrie tot ce mi se întâmplă. Şi pentru că acum nu mai pot şi nu mai vreau să scriu în carneţele, am ales blogul online.

Până acum m-am ţinut de promisiune şi o voi face în continuare. Mai ales că aşa, ţin şi evidenţa faptelor importante din viaţa Evei. Dacă nu sunt notate undeva, în timp, se uită.

Acum ştiu când a zis prima dată mama şi tata, când a râs zgomotos prima oară, când s-a jucat cu raţele în cadiţă şi a început să ţipe de bucurie, dar peste 20 de ani oare voi mai şti cu exactitate toate aceste date?
Nu cred.

Pe această cale vreau să va mulţumesc vouă, celor care mă citiţi.
Nu vreau să am un blog de top, nu vreau să fiu cunoscută.
Eu sunt eu şi atat.

Vă mulţumesc pentru toate gândurile frumoase şi sper să vă mai văd pe aici şi de acum în colo.
Să aveţi o zi frumoasă!

Realitatea din spatele unui vis

mereu ma-ncapatanez sa nu vad realitatea.

si azi sunt chioara.

am zis.

Ninge.

Şi eu deabia astept să o pot scoate pe Eva din casă şi să vadă şi ea fulgii de nea.Sunt tare curioasă ce reacţie o să aibă când îi vor mângâia pielea fină.

Mă apuc de curăţenie. Urmează continuarea.

Dar înainte de asta vreau să scriu o leapşă văzută pe paharul cu mare.

1.Ce îţi place să faci atât de mult, încât ai plăti pentru asta?

- să citesc, să fotografiez, să scriu.

2. Dacă ai afla astăzi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?

- m-aş gândi mai mult la mine, aş încerca să fac în aşa fel încât să nu mă mai consum pentru toate tâmpeniile,

aş încerca să fiu mai aproape de oamenii pe care îi iubesc, să le arăt cât de mult înseamnă pentru mine.

3. Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?

- da.

4. Peste 15 ani, ce-ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din ţară? Care ar fi titlul articolului?

- nu vreau să se scrie despre mine

5. Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară?

- ceea ce simt, nimic mai mult.

6. Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine?

- prefer să nu mă gândesc prea mult la asta.

7. Când erai mic, ce le răspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

- doctoriţă.

8. Ce ai face dacă ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?

- aş fi încântată, cred

9. Ce-ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?

- că am fost lângă ei când au avut nevoie de mine, că mi-am dat silinţa să fiu o mamă bună.

10. Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieții tale și să îți iei un interviu, care sunt trei întrebări pe care ți le-ai adresa?

- o să mă mai gândesc la asta.


Leapşa poate fi luată de cine doreşte.

Doctori îngâmfaţi

Deabia am ajuns acasă. Am fost cu Eva la spital. Când am ajuns acolo am văzut că de fapt analizele nu se mai fac unde se făceau înainte, adică unde fusesem internată, ci intr-o altă clădire. Şi am ocolit o grămadă până să ajungem acolo unde trebuia.

Am găsit medicul la camera de gardă. I-a făcut controlul, este bine, dar când a auzit că nu îi mai dau antibioticul s-a enervat. Acum câteva zile am reuşit să fac rost de numărul ei de telefon, deci nu aveam cum să o întreb. Când am fost la medicul de familie pentru reţetă, mi-a spus că antibioticul se dă 7 sau 10 zile. Şi eu îi dădusem deja 7 când am fost să iau reţetă din nou pentru antibiotic.

Pe ieşirea din spital nu scria cât timp să-i dau antibioticul, deci eu ce vină aveam? Cică antibioticul trebuie dat o lună. Bun, dar de ce nu mi s-a spus şi mie asta?

Mă enervează foarte tare persoanele flegmatice. Şi ce dacă eşti medic? Asta înseamnă că nu poţi vorbi politicos şi că dacă eu vin să-mi consulţi copilul mă poţi trata cum ai chef? Înainte de toate, suntem oameni şi respectul nu trebuie să lipsească niciodată.

Dup-aia am fost cu ea într-o altă clădire ca să i se ia sânge. Mâine trebuie să mai duc urina şi să aştept rezultatele analizelor.

În altă ordine de idei, mă simt foarte obosită. N-am terminat curăţenia, mai am o grămadă. Dar mă dor cumplit oasele…

Azi noapte n-am dormit deloc bine…în ultima vreme nu reuşesc să mă odihnesc cum trebuie.