Ce nu ştiţi despre mine

O tipă perfectă şi foarte dragă mie, mi-a pasat o leapşă. Vreau să-i mulţumesc pentru faptul că gândul ei s-a îndreptat către mine. Mă voi apuca de ea imediat ce vă mai zic una- alta.

Săptămâna asta am intrat zilnic pe blog dar nu am putut să scriu. Şi n-am prea stat în faţa monitorului, fie pentru că eram obosită, fie că eram întoarsă pe dos. Am avut o săptămână grea şi urâtă. Nimic nu mi-a mers cum a trebuit, am fost mereu nervoasă iar Eva tot are nişte probleme cu o măsea. Trebuie să-i iasă o măseluţă şi a tot durut-o, atât de tare încât nu a vrut să mănânce mai deloc toată săptămâna şi oricat am uns-o cu toate alifiile posibile, tot plângea şi-n somn.

Peste tot dau numai de oameni trişti, supăraţi, şi parcă asta mă deprimă şi mai tare. Ori de câte ori sunt veselă, optimistă, entuziasmată de ceva, trebuie să se întâmple un lucru care să mă pleoştească de tot. Îmi revin, nu-i problemă. Totuşi aş vrea să schimb ceva la mine şi nu ştiu ce.

Sper că voi sunteţi bine, voioşi şi că totul vă merge aşa cum vă doriţi. Acum să ne întoarcem la leapşă.
1. Când eram mică îmi plăcea să mă urc în copaci. Ajungeam eu în vârf, dar când mă uitam în jos mă lua ameţeala aşa că mereu trebuia cineva să vină să mă coboare de acolo. O singură dată am stat 3 ore agăţată de-o creangă.

2. Pe la 5 ani nu suportam să văd pisici. O vecină de-a noastră a trebuit să plece câteva luni din ţară şi a rugat-o pe mama să aibă grijă de motanul ei. Când îl vedeam începeam să ţip şi să tremur. Mă gândeam că o să sară direct pe faţa mea şi c-o să mă zgârie pe ochi. Mama il ţinea închis în dormitor, cât eram eu trează. După mulţi ani am aflat că motanul ăla dormea încolăcit la capul meu şi cu ghearele în părul meu des şi lung.
3. În clasa I, în prima zi de şcoală eram foarte speriată aşa că m-am ţinut toată ziua după un coleg de clasă, care era şi vecin cu mine. Nu-l lăsam nici la baie să se ducă singur.

4. Până la 12 ani n-am vrut să citesc nicio carte. Vedeam prea multe pagini şi mă speriam. O citeam doar pe prima şi pe ultima. Apoi când tata mi-a zis că sunt o incultă şi că n-o să fiu niciodată în stare să citesc o carte, am căutat cartea cea mai consistentă şi de atunci am citit biblioteci întregi.
5. Sunt înnebunită de mirosul de scorţişoară şi dacă aş putea aş mânca scorţisoară pe pâine.
6. Mulţi ani am fost complexată de greutatea mea (acum sunt bine, şi cu complexele şi cu kilele) pentru că mai toţi colegii se amuzau pe seama mea, alegându-mi fel de fel de porecle dubioase. Veneam aproape zilnic la bunica, plângând de felul în care se făceau miştouri pe seama mea.

7. Nu suport adresările care includ cuvântul fă. (şi nu în sensul de a face ceva anume)
Leapşa merge mai departe la: Addicted, Ale, Evergreena, Margeluta, Alina, Ticaloasa, Mih şi Cristi.
Şi acum, aş vrea să vă rog încă o dată să mă lămuriţi şi pe mine cum Dumnezeului se activează cometariile pe tumblr. De ce nu se poate comenta la posturi? Nu există o optiune de acest gen, cum e la wordpress sau blogger.

Despre psihologi

Mintea noastra este un loc frumos si foarte complicat. Desenam cercuri, triunghuri, spirale si alte figuri geometrice.
Uneori insa nu terminam triungiurile, ne trezim inchisi in propriile cercuri sau alunecam pe spiralele panicii si suferintei. De fiecare data ne aflam in situatii limita din care nu suntem capabili sa iesim singuri.
Un psiholog nu-ti va arata niciodata calea dar te va face sa-ti pui intrebari si sa-ti gasesti propriile raspunsuri. Pana la sfarsit vei pune o ordine linistitoare intre toate aceste figuri geometrice, le vei termina sau inchide pe toate. Iar rezultatul este de-a dreptul fantastic si… linistitor!
Sursa: PixMe
Cândva, demult, am avut nevoie de un psiholog. Am apelat la unul şi timp de câteva luni mi-a fost mai bine. Găsisem răspunsuri la întrebările care nu-mi dădeau pace, învăţasem să am încredere în mine şi să continui să lupt, să merg înainte.
Au fost momente în care îmi doream să pot ajuta şi eu oamenii, să le pot fi alături  şi să conteze sfaturile mele.
În ultimul timp oamenii sunt din ce în ce mai suspicioşi şi psihologii sunt catalogaţi drept oameni care vor doar să fure fără să ajute în vreun fel. Poate că unii chiar nu ştiu să îşi facă meseria iar cei care trec prin cabinetele lor, se întorc acasă fără nicio mulţumire. Oricum, efectele încep să apară pe parcurs.
Eu îi apreciez pe cei care ştiu şi încearcă să cunoască ce se ascunde în sufletul unei persoane şi ce o frământă.
Voi ce părere aveţi despre psihologi? Aţi apela vreodată la unul?

test

bla bla bla

Parca vine primavara

Da, aşa m-am simţit azi. Nu-mi aduc aminte de un alt Crăciun în care să fi fost atât de cald. Ziua mea a fost destul de monotonă. Nu m-am simţit excelent, dar totuşi a fost bine. N-am stat acasă, de dimineaţă am fost la mormântul bunicilor si am aprins câteva lumânări, am stat puţin de vorbă cu ei şi am împărţit câteva pachete apoi am fost cu Eva la socrii, am stat cu cumnata mea care mai are puţin şi naşte (câteva zile), ne-am uitat la Tv si ne-am jucat cu Eva.

Ziua voastră cum a fost?

Şi acum o poveste cu morală preluată de aici:

O profesoara a cerut clasei sale de elevi sa isi intrebe fiecare parintii care este cea mai relevanta poveste a familiei sale si care are o morala la sfarsit, iar apoi urmand ca a doua zi fiecare dintre ei sa spuna povestea in clasa. A doua zi, in ora respectiva, Cristian a dat urmatorul exemplu:

- Tatal meu este fermier si crestem gaini. Intr-o zi am mers la piata cu o gramada de oua asezate intr-un cos de nuiele impletite, cos asezat pe scaunul din fata al camionului. La un moment dat camionul a lovit o groapa iar cosul a cazut de pe scaun si toate ouale s-au spart. Morala povestirii este sa nu iti pui niciodata toate ouale intr-un singur cos.

- Foarte bine ! - spuse profesoara.

Urmatoarea a fost Maria care incepuse sa povestesca:

- Si noi suntem fermieri. Aveam 20 de oua care trebuiau sa fie clocite dar numai 10 puisori au iesit. Morala este sa nu iti numeri gainile inainte de a fi clocite ouale

- Foarte bine ! - replica din nou profesoara, multumita de ce auzise pana aici.

Urmatorul a fost Nelutu care a inceput si el povestea sa:

- Tatal meu mi-a povestit despre matusa Ana... Matusa Ana era inginer de aviatie in razboi iar avionul ei a fost lovit. A trebuit sa aterizeze fortat pe teritoriul inamic si tot ce avea la ea era o sticla de palinca,o pusca si o sabie.

- Continua, spune profesoara intrigata.

- Matusa Ana a baut toata palinca pentru a se pregati...apoi a aterizat in mijlocul a 100 de soldati inamici. Ea a omorat 70 dintre ei cu mitraliera pana s-au terminat gloantele. Apoi a mai omorat 20 cu sabia pana lama s-a tocit. Pe ultimii 10 i-a omorat cu mainile goale.

- Dumnezeule mare, spune profesoara ingrozita, si care ti-a zis tatal tau ca este morala?

- Stai departe de matusa Ana cand e beata!

Fara titlu

Viitorul e ca un sac al lui Moș Crăciun

(sau cum vreţi voi să-l numiţi), şi de abia aștept să văd ce cadouri îmi oferă.

Ce oameni noi o să mai întâlnesc, cu cine o să mă împrietenesc, unde va mai nimeri gândul meu (în vreun loc total necunoscut până acum, evident), cine mă va face să mă întristez şi să-mi reformulez toate filosofiile de viaţă, cu cine mă voi împăca, cine mă va dezamăgi şi îmi va pune un nod insuportabil în gât, cum îmi va sta părul mâine

sau când îmi va mai creşte, ce motive voi avea să nu pot dormi noaptea, ce locuri voi mai descoperi şi când voi bea pentru prima oară vin alb de exemplu, şi când voi pune piciorul în prag şi voi spune STOP, si cum se vor reflecta lucrurile astea pe faţa mea.

Mai demult m-am rugat să am o viață total surprinzătoare, să se întâmple o grămadă de lucruri neprevăzute, imprevizible, neaşteptate.

Am aşteptat ceva timp şi în cele din urmă chiar asta am primit. E ca un vârtej şi e ameţitor, dar atât de seducător prin strălucirea lui.